Din nou alertă, de la transportatori

0
230

Transportatorii, din nou în alertă

Oradea a fost iarăși centrul inițiativei transportatorilor din județele din N-V-ul României, de a lua atitudine față de câteva hotărâri ale guvernului privind diurna șoferilor și față de Proiectul de Cod Fiscal, mai precis modificarea și completarea legii nr. 571/2013.

Aproximativ 60 de transportatori s-au aflat față în față cu demnitari ai județului Bihor, Cornel Popa, președintele Consiliului Județean Bihor, deputații Cupșa Ioan și Szabo Odon, precum și reprezentantul deputatului PSP, Roman Sorin Ioan.

Organizatorii : Uniunea Națională a Patronatului Român, Federația Patronilor Bihor, reprezentați de președintele Ioan Lucian, și APTE 2002 (Asociația Patronală a Transportatorilor Europa 2002), au colectat toate propunerile celor aflați în Sala Albastră a Complexului Forum Continental și vor pune în aplicare cele hotărâte de către participanți.

Trimiterea către Parlamentul României, Camera Deputaților, Comisia pentru Buget, Finanțe si Bănci, a unui material pregătit de cunoscuta companie Ernst&Young, în care sunt expuse propunerile privind modificarea și completarea legii nr.571/2015, privind Codul Fiscal.

Transportatorii sunt hotărâți să meargă până la capăt cu acțiunile revendicative, în cazul în care Guvernul nu va lua în considerare doleanțele lor.

 

 

BIROUL DE PRESĂ

FEDERAȚIA PATRONILOR BIHOR

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here